Saptamana 32 de sarcina

Evolutia in a 32-a saptamana

In aceasta perioada, bebelusul ar trebui sa fie deja pozitionat cu capul in jos. Datorita dimensiunilor sale, incepand de acum sansele ca acesta sa isi schimbe pozitia sunt foarte mici.
Copilasul este din ce in ce mai mare si mai puternic, creste rapid in greutate datorita dezvoltarii muschilor si depunderii de grasime.
Scheletul este complet format, desi sunt destul de flexibile, pentru a se putea ‘strecura’ in timpul nasterii.
Desi restul corpului este destul de bine format, plamanii continua sa se dezvolte. Plamanii sunt singurele organe care nu sunt dezvoltate 100%.
Creierul si sistemul nervos sunt bine dezvoltate si fatul incepe sa aiba sensibilitate la temperatura. Acum toate cele cinci simturi ii functioneaza (auz, vaz, miros, gust si simt tactil).
Spre sfarsitul celei de-a 32-a saptamani, fatul cantareste 1900 grame si masoara 45 centimetri.

Schimbari in corp in a 32-a saptamana

Pe masura ce sarcina voastra avanseaza, in aceste ultime saptamani, este posibil sa intampinati din ce in ce mai multe dificultati respiratorii. Acestea se datoreaza presiunii uterului asupra diafragmei, un muschi esential pentru capacitatea respiratorie. Daca sunteti la prima sarcina, aceste neplaceri se pot atenua in ultimele saptamani ale sarcinii, cand fatul si uterul coboara in bazin.
Organismul continua procesul de pregatire pentru nastere. Este posibil sa observati de mai multe ori pe zi contractii Braxton Hicks cu o durata de 30 de secunde. Aceste contractii vor deveni progresiv mai puternice spre sfarsitul sarcinii.

Alimentatia in a 32-a saptamana

Consumati fibre si sa beti multa apa. Evitati in acelasi timp retentia de apa, si nu consumati prea multa sare, care favorizeaza retinerea apei.
Nu favorizati edemele, purtand haine stranse si mai ales sosete cu elastic.
Faceti pauza in cursul zilei si stati cu picioarele ridicate o ora, doua.

Articol anterior:

Urmatorul articol: